MATEI VISNIEC

Traducción: ANGELICA LAMBRU y EVELINO MIÑANO

o

o

Ojos, corazón, cerebro

Cuando tuve que escoger, la mano ya no obedeció al ojo

el ojo ya no obedeció al corazón

y el corazón ya no obedeció al cerebro

se arrojaron como en bandada: ojos

corazón, cerebro, manos y piernas

decenas de dedos, labios y orejas

un ovillo de órganos apresurados que irrumpían cada uno

en una dirección distinta

era mi única oportunidad

de conseguir el objeto de mi deseo

y esto es lo que he logrado, estoy flotando reventado

en el aire

mis átomos de carne han empezado

a girar unos alrededor de otros

cada cual se aleja de cada cual a una

velocidad fantástica

a causa del tiempo infinito

en algunos de esos pequeños planetas

han empezado a aparecer pequeñas formas de vida

o

o

De una sola pierna

¿Quién será el hombre de un solo

ojo

de una sola mano, de una

sola pierna

que se me acerca?

¿mi mitad?

Pasto de cien caballos

Eso yo no lo había previsto, cansado

como estaba, estando como estaba al fin del día, ya olvidado

abandonado en el campo desfigurado por la niebla

no había previsto que sería pasto

de cien caballos hambrientos

solo y únicamente porque mi cuerpo

hubiera nutrido unas briznas de hierba

en tiempos de sequía y de fealdad

no había previsto que las últimas

briznas de hierba

nutridas por mí durante tanto tiempo

serían pasto de cien caballos salvajes,

de cien caballos hambrientos

de cine caballos indómitos

uncidos a mi cuerpo

en el pasto

En alguna parte, alguna vez

En alguna parte, alguna vez sí viví en el desierto

puede que fuera serpiente puede que escorpión

puede que fuera un pájaro que se alimentaba de ratones

si no, no me explico este placer de contemplar el mundo

desde arriba

no es que estuviera cansado pero el sol

empieza a transformarme en arena

era una montaña ahora soy un amasijo de piedras

la gente se cuelga de mis hombros

para trepar a mi coronilla

desde allí arriba se ve algo

¿pero qué?

Dos caracoles pegados a mi mejilla

Estrechándole la mano

su mano se quedó en la mía

así es él, generoso, me dije mientras

intentaba deshacerme de su mano tibia

que me apretaba cada vez más

cuando me dio una palmadita en el hombro

su otra mano se quedó pegada a mi hombro

y cuando se acercó a besarme

sus labios se quedaron como dos caracoles pegados

a mi mejilla

su esternón se desprendió

y se quedó pegado a mi pecho

porque él es así, con cada abrazo

lo da todo

y cuando te mira a los ojos

al instante sus cuencas se quedan vacías

es cierto que habíamos sido íntimos

pero jamás me habría imaginado una cosa así

verle desollado ante mí

con el corazón rodando a mis pies

solo porque íbamos a decirnos adiós.

-

Ochi, inimă, creier

Cînd a fost să aleg, mîna n-a mai ascultat

de ochi

ochiul nu a mai ascultat de inimă

iar inima nu a mai ascultat de creier

s-au repezit ca un stol: ochi

inimă, creier, mîini şi picioare

zeci de degete, buze şi urechi

un ghem de organe grăbite ţîşnind fiecare

în altă direcţie

era singura mea şansă

de a obţine obiectul dorinţei

şi iată cu ce m-am ales, plutesc explodat

în aer

atomii mei de carne au început

să se rotească unii în jurul altora

fiecare se îndepărtează de fiecare cu o

viteză fantastică

din cauza timpului infinit

pe unele din aceste mici planete

încep să apară forme de viaţă

Cu un singur picior

Cine să fie omul cu un singur

ochi

cu o singură mînă, cu un

singur picior

care se apropie de mine?

jumătatea mea?

Păscut de o sută de cai

La asta nu mă gîndisem, obosit

cum eram, la sfîrşitul zilei cum eram, deja

uitat

abandonat pe cîmpia desfigurată de ceaţă

la asta nu mă gîndisem, să fiu păscut

de o sută de cai flămînzi

numai şi numai pentru că trupul meu

hrănise nişte fire de iarbă

pe timp de secetă şi de urîţenie

la asta nu mă gîndisem că ultimele

fire de iarbă

hrănite atît de îndelung de mine vor fi

păscute de o sută de cai nărăvaşi

de o sută de cai flămînzi

de o sută de cai necălăriţi

înhămaţi la trupul meu

prin iarba mîncată

Undeva, cîndva

Undeva, cîndva da am trăit în deşert

poate am fost şarpe poate am fost scorpion

poate am fost o pasăre care s-a hrănit cu şoareci

altfel nu-mi explic această plăcere de a vedea lumea

de sus

nu că aş fi fost obosit dar soarele

începe să mă transforme în nisip

eram un munte acum sunt o adunătură de pietre

oamenii se agaţă de umerii mei

ca să urce pe creştetul meu

de acolo de sus se vede ceva

dar ce?

Doi melci lipiţi de obrazul meu

Dînd mîna cu el

mîna sa mi-a rǎmas în mînǎ

aşa este el, generos, mi-am spus în timp ce

încercam sǎ mǎ debarasez de mîna sa caldǎ

care mǎ strîngea tot mai tare

cînd m-a bǎtut însǎ pe umǎr

cealaltǎ mînǎ a sa rǎmase lipitǎ de umǎrul meu

iar cînd se apropie sǎ mǎ sǎrute

buzele sale rǎmaserǎ ca doi melci lipiţi

de obrazul meu

sternul sǎu se desprinse

şi rǎmase lipit de pieptul meu

pentru cǎ aşa e el, cu fiecare îmbrǎţişare

dǎ totul

iar cînd te priveşte drept în ochi

în clipa urmǎtoare orbitele sale rǎmîn goale

e drept cǎ fuseserǎm foarte apropiaţi

dar nici nu-mi închipuiam aşa ceva

sǎ-l vǎd jupuit de piele în faţa mea

cu inima rostogolindu-i-se pe jos la picioarele mele

numai pentru cǎ urma sǎ ne luǎm rǎmas bun.

Publicado por La Garúa Poesía, 2017.